M-am simtit obligat!Am simtit inca de acum o luna ca trebuie sa inchei,sa termin cu prostiile.Am vrut inca de pe atunci sa-l opresc,sa-l sterg din mediul asta si sa-l pastrez ca amintire printre notitele din telefon.Dar m-am simtit obligat sa mai scriu si partea asta si am avut nevoie de ceva timp sa o formulez.Greu,30 de nopti in care am scris si rescris aceleasi chestii.Nu ma asteptam sa-mi fie atat de dificil,dar asta nu pentru ca nu am stiut ce prostii sa mai scriu,ci pentru ca o parte din mine nu-si doreste sa incheie.

Ar trebui sa mentionez ca s-a numit „Carte de tarot”pentru ca adesea o iscaleam in joaca cu o inima neagra.Ce putea fi mai abstract decat acest nume?Nici macar nu exista „inima neagra”in acel pachet de carti,dar cu toate astea nu stiu daca tot ce am scris eu a fost fictiv.

Am pastrat aproape tot ce mi-a oferit ea,de la zambete pana la nervi.Am pastrat amintiri in care m-a scos din sarite,amintiri pe care le povestesc si rad de parca as avea sindromul Stockholm.Jur ca iubeam pana si nervii pe care mii facea.Am vorbit despre bipolaritatea ei.Si asta iubeam…O iubeam cu toate calitatile si defectele ei.De fapt,cred ca m-am indragostit de defectele ei inainte de toate…iubeam sa tin minte cat pentru doua persoane,sa fiu responsabilul din relatie,sa fiu ultimul care se enerveaza dintre noi doi,sa-mi fortez vederea,dar si sa fiu motivul zambetului ei.Si m-am facut salahor petru fericirea ei pana cand s-a terminat.Fara incertitudine:te iubeam.

Am pornit la drum impreuna in urma cu vreun an si jumatate.Nu ne-am imaginat nici unul ca o sa avem o relatie asa ca am pus stop,dar totodata am sperat ca ne vom mai intalni.Am avut nevoie de fix un an ca sa ne dam seama ca noi chiar ne dorim o relatie si inca de vreo luna ca sa ma faca sa cred ca iubirea exista si nu este o simpla cutuma.Mi-a furat un „te iubesc” prima data,apoi i-am vorbit despre „destin”in timp ce-i fierbeam cartofi; si cum ea m-a facut sa cred in iubire,sper ca si eu am facut-o sa creada in destin.Trei luni mai tarziu am ales sa-mi pictez destinul meu.

S-a terminat,s-a scurs putin cate putin din tot ce-am cladit sau din tot ce planuiam sa cladim.Sper sa fie ultima patanie de genul,ca doar na,acum sunt un „nenorocit”.Cel mai mare defect pe care-l duc:sinceritatea!Sa mor daca nu-mi doresc macar sa par altfel,daca nu pot sa simt altfel.Si vreau sa ma opresc si din scris,nu numai din postat,dar ma intreb mereu daca tu poti da uitare totului,trecutului,iubirii pe care mi-o impartaseai,sau ma rog,despre care-mi vorbeai,iubindu-l pe el. Si uite asa imi vin ideile…

Acum razi,distreaza-te,fii fericita alaturi de el,oricare ar fi el,fii fericita si atat,dar poate vreodata pe lumea asta,destinul,cel despre care vorbeam acum ceva timp,mi te va scoate in fata,iar tu,ca o femeie asa cum te prezinti,sa uiti in ochii mei si sa-mi spui ca ai gresit sau daca nu,sa dai vina pe mine.Oricum stim amandoi adevarul.

Sfarsit de poveste sau final!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s